[vanghelis007]

Afara era vreme urata.Nori negri isi intindeau burtile pe cer , si din ei cadea o ploaie cenusie aproape neintrerupta.Arborii goi, stateau zgribuliti cu cateva zdrente de frunze agatate la intamplare.Ziua era cenusie si orele crepusculare erau sfasaiate de cate un fulger solitar sau de catre lumina stufoasa a unui traznet cazand pe unde se nimerea.Intrand in casa, mosul isi lepadase haina groasa imbibata de apa si se trasese langa foc.Isi azvarli caciula intr-un colt si lua pipa pe care si-o umplu tacticos cu tutun, dupa care o aprinse.Se aseza pe scaun si incepu sa pufaie incetisor, aerul devenind cetos din cauza fumului albicios ce se risipea umpland incaperea cu consistenta sa aproape eterica si cu mirosul acela pe jumatate dulce, semanand cu mierea.Picotea aruncand cand si cand cate-un valatuc in incapere in timp ce focul trosnea si dansa auriu peste lemnele uscate din vatra.Atunci auzi o bataie in usa.
-Intra.-striga mosul.
Usa scartai si inauntru aparu un barbat inalt, bine cladit.Trupul ii era acoperit de o haina lunga , semanand mai degraba cu panza unui sac.Capul era si el ascuns sub o gluga care ii acopereau ochii.De sub gluga nu i se vedea decat barba sura .
-Apropie-te omule,-zise mosul si arata cu mana catre celalalt scaun care se afla in incapere.-Fa bine si trage-l langa foc.Ia loc si data fiind vremea aceasta cainoasa de afara, iti propun sa indulcim clipele pe care le vom petrece impreuna cu un pahar de vin bun, ce se gaseste in ulcica aceea mare de pe masa, daca domnia ta, vrei sa o iei si sa umpli cu licoarea aceea minunata cele doua pahare ce asteapta cuminti acolo langa glastra cu flori.
Cu miscari incete si studiate, necunoscutul lua ulciorul cu vin, umplu paharele , aseza ulciorul la loc pe masa si impinse unul dintre pahare catre mosneag.
-Hai si sa fie cu noroc,-zise mosul.-Si ridicand paharul in sus, il duse la gura si il sorbi dintr-o inghititura.
Necunoscutul facu acelasi lucru.Apoi icni si isi sterse cu maneca colturile gurii.
-Acum stai jos cumsecade si povesteste…
Omul isi dadu gluga pe spate, se uita pe sub sprancenele stufoase la mos si zise cu o voce adanca:
-Ma numesc No…
-Si de unde vii No?-intreba mosul.
Necunoscutul ridica din umeri.
-De departe. Din capatul celalalt al pamantului.
-Nici numele nici tara nu imi par cunoscute-zise mosul si mai arunca o umbra de fum in incapere.
Ploaia continua sa cada si sa bata cu insistenta in geamuri iar fulgerele umplura cu lumina lor fantomatica incaperea.

[vanghelis007]

-Urata vreme.-zise necunoscutul.-Imi amintesc de momentul acela cand am inceput sa imi construiesc corabia din lemn de gofer.Nu incepuse inca sa ploua dar norii se ridicau din orizont din toate partile si incercuisera cerul ca intr-o menghina de fier.
-Corabia?-se mira mosul.-Te pricepi la yahturi? Esti marinar?
-Nu, nu, cum sa-ti explic.Corabia mea este cu mult mai veche decat iti poti imagina.Ar trebui sa stii.Uite iti spun masurile, poate iti aduci aminte:Trei sute de coti lungime, cincizeci de coti in latime si treizeci de colti in inaltime.
-Imi pare rau, dar nu ma pricep la nave.Cred ca nu as putea face deosebirea dintre un galion si o corveta.
-Chiar daca iti spun ca nava mea semana intrucatva cu palatul plutitor al lui Ptolomeu Filopator?
Mosul clatina cu stangacie din cap.
-Pot sa iti spun ca deasupra, facusem cateva ferestre late de un cot iar restul spatiului il impartisem in trei randuri de camarute, puse unele peste altele.
-Asa.
-La inceput lumea se stransese ca la urs,si vorbea, despre ceea ce spunea ca este o nebunie.Ea credea ca eu sunt nebunul, dar nu isi dadea seama ca nebunia era a ei.Dar ceea ce era mai ingrozitor decat orice nebunie, indiferent a cui era, nu simtea semnele, nu le citise, sau daca le vazuse, nu putuse sa le inteleaga si sa caute rezolvari imediate, ceea ce i-ar fi putut salva viata.Si sa fi vazut cum se ridica fumul acela gros din pamant, si flacarile care urcau noaptea la cer, era ingerul cu sabia valvaitoare de flacari care facea semn cu ea catre cele patru zari.Marea era linistita si srticloasa, iar focul se vedea in oglinda apei si se oglindea in aceeasi masura si in cerul ce se intunecase, transformandu-se intr-o bezna fara sfarsit.
-Este ceasul sa urcam pe corabie le-am zis la ai mei si am manat inauntru animalele domestice pe care le aveam, iar slugile mele trasera poarta grea in bordul vasului si ascunsi dupa bordajul inalt, se uitau sa vada ce o sa se mai intample.De sus incepuse sa cada o ploaie neagra, amestecata cu cenusa.
-S-a intamplat parca si in anul al 18-lea a imparatiei lui Leon cel Mare.-zise mosneagul.-Am citit mai demult intr-o carte foarte veche.Era in ziua a sasea a lunii Noiembrie si pe la ceasurile amiezii, cerul s-a umplut de nori, iar norii au capatat o ciudata culoare rosie de parca era de sange.Cerul s-a rupt apoi catre seara pana la miezul noptii , iar ploaia era neagra ca pacatele oamenilor sau ca pulberea, semana cu cenusa dintr-un cuptor aprins.A cazut atat de multa incat se ridicase deasupra caselor si deasupra pamantului, mai lata decat o palma barbateasca.Ploaia aceea a ars si a parjolit toate ierburile pamantului rasadurile si copacii lasandu-i despuiati de frunze ca niste schelete incremenite si fumegand, cu bratele osoase agatate de cer.
-Ploaia care a inceput sa cada in tara mea era si mai cumplita.Se desfacusera adancurile pamantului, raurile se umflasera si iesisera din matca, iar cerul nu mai prididea sa arunce apa asupra campiilor si padurilor, pe care incepea sa le acopere incetul cu incetul.
-Potopul..-sopti mosul aproape fara glas.

[vanghelis007]

-Potopul?-zise No ganditor, intorcand problema pe toate fetele.-Sigur se poate numi si asa…In fata era numai apa, in parti la fel si in spate nu se vedea nimic decat intinderea nesfarsita a marii.Uneori, in lumina fulgerelor care luminau ici si colo intinderea zbuciumata, vedeam cerul unindu-se cu apa in coloane inalte si rasucite de materie lichida, si dupa aceea, multe popoare au spus ca au cazut in tara lor ploi cu pesti, cu dragoni de mare, broaste si salamandre, ca sa nu mai pomenesc de alte animale mai mult sau mai putin fioroase despre care nu ai auzit niciodata.Foarte multe dintre aceste creaturi , au apartinut adancurilor marilor, iar faptul ca ele au cazut din cer, s-a datorat altor cauze si nu acelora de care putem sa spunem ca se face vinovata imaginatia oamenilor.
No, isi mai turna din ulcica un pahar cu vin, facu acelasi lucru cu paharul mosului, dupa care continua:
- Dupa cateva luni de navigatie calauziti mai degraba de intunericul care parea sa fie etern,am zarit o geana de lumina stralucind palid undeva catre orizont.Puhoiul de ape se napustea intr-acolo clocotind si valurile ne leganau ca pe niste paie.Credeam ca Arca se va face farame, dar o facusem atat de solida, incat valurile desi incercau cu toata furia sa o rastoarne sau sa o scufunde, au sfarsit prin a o purta leganat catre telurile ascunse ale lui Dumnezeu.
-Si care era acel tel?-intreba curios mosul.
-Este foarte greu de spus. In orice caz, atunci, acest tel semana cu varful unui munte inalt, a carui profil se ridica dincolo de nori si intepa cu varfurile lui cerul.Era muntele mitic, Ara…
-Si ati debarcat acolo.
-Nu toti,-clatina capul cu tristete, No.-Am sa iti spun ceva ce nu am spus pana acum nimanui.Sigur, poate si din cauza imprejurarilor, dar si faptului ca nu am avut alaturi de duhul meu pe cineva caruia sa ma destainui. Daemon se indragostise de Lilith.Si acum mi se usuca gura si duhul cand vorbesc despre acest lucru.Exact asta s-a intamplat.Femeia mea s-a indragostit de Daemon.La inceput ea i-a respins sentimentele, dar treptat in timp, acestea au crescut si au devenit un al doilea potop, care n-a facut decat sa ii rascoleasca sufletul si mintea si au determinat-o sa caute pana la urma un liman departe de mine, pentru ca se simtea intr-un fel vinovata de nestatornicia sentimentelor ei, sau de imboldurile care ii alergau prin sange furioase si o faceau sa faca alegeri fara discernamant, asemenea tuturor femeilor din lumea ta si a mea. Ai auzit de Catherine si de Heathcliff. Lilith devenise Catherine pentru el, si se cautau cu disperare.Cautarea lor era aceea a ochilor, dar ochii sunt portile trupului prin care sufletul paraseste trupul, pentru a-si intalni iubirea.Iar aceasta poate fi pura, ca aripile unui inger , sau intunecoasa ca pacatul care inlantuie sufletele in purgatoriu.

[vanghelis007]

-La inceput nu mi-am dat seama de asta.Slugile au inceput insa sa ma priveasca cu subanteles si sa isi dea coate, Daemon era nervos de fiecare data cand ma vedea si acum imi dau seama ca ar fi fost in stare sa ma arunce in mare cu primul prilej daca m-as fi apropiat de bord, si insasi Lilith, isi schimbase treptat atitudinea fata de mine. Se vaita de oboseala si ma rugase sa se mute intr-o camera invecinata, pentru a se odihni mai mult pentru ca furtuna continua o epuiza peste masura. Si tot ea era cea care punea un polonic mai mult decat tuturor celorlalti in farfuria lui Daemon, iar bucata cea mai mare de friptura, iti poti imagina unde poposea mai intai.
-Femeile, aceste creaturi ale Domnului, sunt atat de neintelese.-rosti mosneagul, clatinand din pletele lui albe si matasoase.
-Intr-o seara intarziasem mai mult ca oricand pe punte.Vantul se mai domolise si corabia scartaia din incheieturi inclinandu-se in fata si in spate.Am trecut de la un bord la altul, apoi de la prova la pupa sa vad ce stricaciuni facuse marea lovind cu atata furie si atatea zile in bordajul Arcei. Nu era nimic vizibil si unul dintre marinari coborase pe fundul calei sa vada daca este acolo vreo spartura.Nu era nimic.Cala era uscata si mirosea a peste uscat, a lana de oi si a vite.Omul a venit si mi-a spus asta si l-am rugat sa coboare la nivelul al doilea-parca ti-am spus ca Arca era construita pe trei nivele..-si marinarul s-a foit nelinistit., dar a acceptat ordinul si a coborat sa vada cum se prezinta constructia cu camerele ei la acest nivel.Starea aceea fugitiva de nemultumire, m-a surprins si intrigat, l-am urmat pe om prin intuneric, fara ca el sa-si dea seama de asta.El a luat o faclie, a coborat si a inceput sa deschida camerele una cate una de o parte si de alta a coridorului, aruncand cate-o privire inauntru.Facea cu constiinciozitate acest lucru, totusi am avut impresia ca la un moment dat fara sa vrea a sarit peste una dintre incaperi si a trecut mai departe.In timp ce el se indeparta inconjurat de umbre si lumina palpaind firava, catre capatul coridorului,
eu ma apropiai de usa cu pricina .Era descuiata.Am impins-o.Era printre singurele camarute care poseda o fereastra.Cum furtuna se mai domolise in noaptea aceea, printre zdrentele norilor rasarise o luna plina a carui lumina bolnava cobora de sus si inunda incaperea fantomatic.Pe patul din incapere, trupul lui Lilith se lupta intr-o inclestare de moarte gafaind si gemand de patima, in bratele lui Daemon.Pe fata ei care se rasucise in sus, lumina lunii descoperise o pereche de ochi orbi, si o gura care era deschisa si isi tipa placerea muta ce se risipise in toata acea carne fragila , ce se scutura agonic facand ca mirosul de busuioc sa se raspandeasca la fel de puternic ca dupa ploaie.

[vanghelis007]

-Inteleg.-zise Mosul.-Si ce-ai facut dupa ce-ai aflat ce se intampla?
-Legile moralei sunt intotdeauna contradictorii.Femeia era averea mea.Iar legile spun asa:
“Cine va fura un om si-l va vinde sau il va tine in mainile lui, sa fie pedepsit cu moartea.”
-Asta in privinta lui Daemon.Dar in ce priveste femeia?
No tacu cateva clipe, apoi zise cu o voce mohorata:
-S-au pedepsit singuri.
-Cum asa?
-Spuneam ca in zare se putea vedea varful unui munte inalt.El iesea din apele marii ca o insula.Varful muntelui era foarte inalt si parea un stalp care sprijinea cu varful pierdut printre nouri, cerul.Doua zile mai tarziu, Arca a ajuns la poalele acestui munte semet si a aruncat ancora in vecinatatea tarmului.
-Stapane,-mi-a zis femeia,-rogu-te, permite-mi sa cobor de pe corabie si sa aduc apa robiloir tai si tie.
-N-ai sa poti face asta singura.-i-am raspuns.
-Am sa iau cu mine cativa dintre oamenii tai sa ma ajute.
-Bine, dar va trebui sa urcati inapoi pana la apusul soarelui.
Aproape toata lumea coborase.Nu a mai ramas decat foarte putine persoane care au inceput sa alerge de colo colo pe punte si pe dedesubt sa vada daca lemnul a putrezit sau daca valurile si stancile submarine nu au facut vreo spartura in constructia navei.Asa a trecut aproape toata dupa amiaza aceea.Cand incepuse deja sa sa intunece, unul dintre robii casei mele a urcat repede pe scara a venit in fata mea si a cazut cu in genunchi.
-Vorbeste ce s-a intamplat.-i-am cerut eu.
-Stapane,-imi zise el si se vedea dupa fata lui cat este de speriat.Pe stapana Lilith si pe robul tau Daemon i-a pandit la coborare o mare nenorocire.
-Continua.-l-am incurajat eu cu o vorba blanda.
-Eram aproape de un izvor cu apa limpede si curata.Unii dintre noi puneam apa in burdufuri , altii se spalau mai aval bucurosi, iar stapana si Daemon se afundasera printre copaci si maracinisul care crestea imprejurul acelei ape, puzderie.Dupa cateva clipe, dincolo de gardul acela de verdeata,s-a auzit o zvarcolire grozava de frunze, si desisul s-a umplut de strigate. Cativa barbati mai vanjosi, inarmati cu bate, ne-am repezit printre tufele care cresteau salbatic, la voia intamplarii.Pe masura ce inaintam, am vazut niste urme pline de sange, haine sfasaiate si cand am ajuns intr-un luminis am incremeniti cu totii cuprinsi de groaza.In mijlocul luminisului se gasea un sarpe balaur urias.Era mai mare de doua sau chiar de trei ori decat un elefant. De pe pieptul si gura lui curgea sange proaspat.Si pentru ca imaginea sa fie intr-adevar si mai infricosatoare, din gura acelei dihanii agata in afara printre dintii albi ca niste colti de fildes, piciorul unui om al carui corp disparuse cu totul in adancul infometat al acelei tulburatoare dihanii.

[anghelmina]

ce e draga asta?

[vanghelis007]

Am vrut sa cobor si eu, sa iau cu mine faclii si sa ii caut desi omul dadea speriat din cap si imi spunea ca orice cautare este zadarnica, deoarece viata celor doi se oprise deja intr-o fundatura.Scapasem de datoria de a-i condamna eu insumi si pronia isi luase ea insasi aceasta sarcina neplacuta scutindu-ma de salbaticia gestului cat si de consecintele lui.Am spus ca vroiam sa cobor si sa caut urmele lor, pentru ca ajunsesem putin suspicios.Daca omul care se afla in fata mea ma mintea, si spusese aceasta poveste urata si stranie, numai pentru ca se vorbise in taina cu cei doi si acestia ii platisera complicitatea? Pentru ca aceasta sluga era marinarul acela care controlase cabinele si sarise-in noaptea cand o vazusem pe Lilith in bratele lui Daemon,-peste camaruta aceea in care se desfatau cei doi pacatosi. Dar dorinta mea de a ma aventura pe uscat avea sa se termine repede, cand am simtit cum se scutura corabia si langa ea, a aparut cea mai infioratoare fiinta pe care a creat-o Dumnezeu.Avea un cap imens de soparla, asezata pe un gat gros si lung.Capul era in intregime acoperit cu solzi mari ca niste scuturi.Se ridicase deasupra bordului si privea peste el catre noi cu niste priviri rautacioase, salbatice.Si-a deschis botul urias si a scos un urlet atat de sinistru, ca ai fi zis ca sunetul acela a izbucnit din pantecele unui vulcan.Labele lui scurte si groase le indreptase catre corabie, sa se apuce de bordul ei, sa se agate cu intentia vadita de a a o rasturna sau de a se urca pe Arca.Cineva dintre marinari a tras doua sageti bine tintite in narile fumegand ale fiarei, iar alti cativa se repezira catre bord si taiara cu labrisurile lor, funia groasa cu care ancorasem corabia de tarm.Fiara urla din nou si se repezi cu fruntea, cu pieptul in Arca, lovind-o ca un berbec.Vasul desprins din funii nu opuse nici o rezistenta, aluneca imediat in apa si fu luat de curentii marini.Intre tarm si noi, monstrul acela statea infipt in nisipul de la mal, ca spinarea unei insule, acoperit de platosa sa de solzi verzi,batand neputincioasa din labele sale, urland si aparand vederii noastre in toata splendoarea hidoseniei sale.Curand arca se indeparta catre larg,si se pierdu in negura noptii care devenea tot mai deasa incat furam nevoiti sa aprindem felinarele si faclele inmuiate in rasina,transformand nava noastra intr-o constelatie de lumini plutitoare.

[vanghelis007]

-Dar daca nu-i manca soparla aceea ingrozitoare ar fi scapat cu viata?-intreba mosul, care uitase sa mai traga din pipa.
No, clatina din cap.
-Nu.
-De ce?I-ai fi urmarit si i-ai fi omorat cu mana ta?
-Corabia asta are un dar minunat pe care voi oamenii l-ati pierdut.Fiintele care traiau inainte de potop, erau nemuritoare.Lemnul din care a fost facuta Arca, era si el un lemn nemuritor, care nu putrezea si nu putea fi spart de nici o furtuna din lume, oricat de puternica ar fi fost.Iar cei ce traiau intre bordurile corabiei, erau si ei niste fiinte nemuritoare.
-Este prea complicat pentru mine.
-Cu cat ne indepartam de obarsie, pierdem calitatile pe care ni le-a dat Dumnezeu.Pot cobora de pe corabie, dar asta numai intr-un timp limitat.Daca o parasesc definitiv, incep sa imbatranesc, si ma apropii cu pasi mari de moartea care preface mai apoi toate fiintele in tarana.Uneori simt nevoia sa cobor pe mal si sa mai vorbesc cu oamenii pe care ii intalnesc.Dar dupa aceea trebuie sa ma urc inapoi, sa dezleg funiile si sa ridic ancora, pentru a porni mai departe-Si unde te duci?-intreba curios mosul.
-Pretutindeni, acolo unde ma indreapta etenitatea.Uite…Acum va trebui sa plec.Iti multumesc pentru vin si pentru ca mi-ai ingaduit sa intru in viata ta cu aceasta poveste pe care nu am spus-o la nimeni.
-Pot sa te conduc?-intreba mosul, vazand ca No se ridicase in picioare si se pregatea sa iasa.
-Sigur.
Cei doi iesira afara.In gradina mosului, se vedea o scara care urca sus catre cer.No, se indrepta catre ea si incepu sa urce.Nu intoarse capul, nu spuse nici o vorba.Se urca pe scara aceea in sus, pana cand imaginea lui se micsora, devenind cat o furnica, apoi pana cand se pierdu in norii josi ce pluteau deasupra gradinii ca pantecele unor salamandre uriase.Pe urma scara fu trasa in sus.Si ceea ce ii paru mosului cel mai curios, unul dintre nori, incepu sa se miste si sa se deplaseze altfel decat ceilalti, disparand cu viteaza undeva catre orizont.
Asa il gasi nepotul pe bunicul sau, cu privirile indreptate catre cer si scarpinandu-se ganditor in barba.
-Buna ziua bunicule.
-Buna ziua nepoate.
-Pentru ce te uiti dumneata pe sus?-intreba nepotul hlizindu-se.-Ai pierdut ceva?
-Ia spune, ia,-zise batranul.-Ai auzit cumva o poveste despre un batran capitan de corabie care nu poate sa coboare pe tarm decat odata la o suta de ani, pentru ca daca pune piciorul pe pamant, moare?
Gura nepotului se lati pana la urechi.
-Asta este povestea Olandezului Zburator.-zise el.-Dar sa stii ca nu este adevarata. Cine a vazut corabii care plutesc pe furtuna cu panzele umflate si capitani care nu pun piciorul pe tarm niciodata?Nu mai citi povesti bunicule.Cartile astea de basme, spun numai minciuni.Adevarul il gasesti in ziare.Ia asculta aici:
“Regele manelelor, are dosar penal, pentru ca a folosit la unul dintre palatele sale, apa furata direct din conducta.” Sau uite aici, un alt articol interesant…
Bunicul se aseza pe bancuta, se sprijini cu spatele de zidul casei si inchise ochii.
-”Iata cum se cheltuiesc 218,4 milioane de euro, pe tampenii..”
Dar bunicul nu mai raspunse.Se vedea cu ochii mintii pe corabia aceea ciudata care se clatina pe valuri indreptandu-se cu pasi osteniti catre infinit.