de vanghelis007 » 10-Mai-2008, 14:46
Jurnale infidele (urmare 4)
16.03.2008 08:22
Oiko venind...Kimonoul ei inflorat,dansand peste picioarele goale,moliciunea de nedescris,-dar lucrurile perfecte nu au nevoiede superlative pentru a fi perfecte,ele fiind folosite numai pentru a desparti in mod arbitrar lucrurile imperfecte de imaginarul lor reflectat in absolut,un fel de compliment, o sarutare de maini,-moliciunea de nedescris , a cui? A pielii? A matasii care o infasoara cu parfumul ei delicat, din mijlocul careia, Oiko rasare superba ca o floare de lotus?As putea sa vorbesc despre moliciune asa cum vorbesc de tandrete, de finete, de gingasia finetii,devenind mangaiere.A mainilor ei albe avand o fragilitate de portelan, a respiratiei ei usoare, a surasului ei incarcat de promisiuni imaginare,gura , desfacandu-se intr-un ras,sora mai mare a zambetului dinainte,mustind de dorinte pacatoase, iar atunci ochii se intuneca tot asa cum marea se acopera de nori si marea incepe sa dea murmurand in clocot.Gura ei este ca un izvor de cuvinte,un izvor de promisiuni seducatoare-parca am mai folosit cuvantul acesta de cateva ori, dar important este ca el nu-si pierde stralucirea,culoarea lui devenind si mai intensa, mireasma lui de santal, pastrandu-se cu discretie in ciuda trecerii anilor,-dar saruturile..Doamne, am inceput sa aberez deja?sunt ca bauturile acelea americane,care aprind mai degraba setea,starnesc fiorul,in loc sa le linisteasca.Vorbele acestea nu le-am spus niciodata,calc-ul,transmitand pe un fundal muzical,avand lentoarea unui tango,emotiile sublimate intr-un cod al tacerii.Noi alcatuim,impreuna doua nebuloase primare,in carnea carora,viitorul nu este decat un vis, un pictor asezat in fata unei plansete de lemn,creionand pe suprafata neteda a panzei,cu tuse usoare,formele tarzii ale unei pasiuni ce nu s-a nascut inca.Cat de mult mi-as dori sa bem impreuna, cate-o ceasca de ceai verde, sau sa mancam amandoi skiaki .Am inebunit?Ce este nebunia? Singuratatea , dorinta de a transforma tacerea intr-o casa plina de miscare, de a imparti cu femeia iubita, totul, inlocuirea apusurilor de soare de pe muntele Fujiama, cu vorbele ei murmurate, de a o vedea in fiecare zi, aducandu-mi papucii sau ceasca fierbinte cu sake, de a avea curajul sa recunosc ca imbatranesc, si sa accept prezenta ei de martora tacuta,la risipirea in timp, a propriei mele fiinte?
Oamenii, au obiceiul sa vada numai aspectele mizerabile ale vietii, si chiar se lupta sa faca aceasta viata, mizerabila.Ei banalizeaza darul lui Dumnezeu, il profaneaza.Au inventat cuvinte sa isi bata joc de iubire,maculand in felul acesta luminile astrilor si tavalindu-le in noroi.Sau poate ca trecutul si viitorul, viata, cu toate aspectele ei nebanuite,binele si raul,seamana cu meandrele unui rau, si de aceea, cunoasterea acestora,nu-si dezvaluie dintr-o data intreaga frumusete salbatica,ramanand zone uriase care se pierd in ceata ce aluneca ca umbra unui sarpe in tenebrele noptii din propriile noastre persoane.
-Parerea mea,- zise domnul Hirohito Tanaga,varandu-si pipa stinsa cu mustiucul de fildes, intre buzele usor palide,-este ca am invatat sa facem sex,- opera demonica,-sacrificand iubirea, care apartine lui Dumnezeu.Si acum va rog sa ma iertati,continua acelasi Hirohito, am sa ma opresc aici, pentru ca Oiko trebuie sa apara.O simt cum se apropie, calcand pe umbre, misca florile din fereastra,face perdelele sa tremure,isi imprastie in jur prezenta discreta, ca un parfum,se aseaza cuminte la picioarele mele pe tatami.Ma duc deci, sa deschid fereastra, sa nu intre numai visul ei.
Hai sa fugim prin camerele vaste