[vanghelis007]

jurnal

[vanghelis007]

Jurnale

Am sa-mi numesc acest jurnal, -jurnale infidele- deoarece ceea ce se intampla zilnic, in decursul timpului se estompeaza si memoria vine si corecteaza intamplarile dupa bunul ei plac. Este ca si atunci cand iei o doctorie.Doctoria are un gust amar,iar pentru a pacali realitatea ei, timpul(in cazul doctoriei,-mama,), vine si o indulceste cu o lingurita de zahar, pentru ca iluziile noastre trecute si viitoare sa fie mai suportabile.Am reusit sa dau de domnul P.Domnul P, este o persoana ca toate personele.Uscativ, inteligent usor agresiv,gata sa te combata absolut in orice.Nu stiu daca ne vom aseza pe tatami si vom bea cate-o ceasca de ceai impreuna, in vreme ce umbrele parfumate ale gheiselor-oare se numesc chiar asa?-vor fosni linistite din chimonourile lor ,umpland incaperea de sunete.Sau ne vom infrunta, eu si domnul P., undeva, in linistea unui crang, despicat de tipatul pescarusilor care se plimba fara rost, in timp ce vantul asezat pe vine, canta intr-un pumn de trestii goale ca dintr-un nai.In lumea aceasta virtuala, domnul P., nu exista.Poate numai cuvintele lui,le auzi in intuneric ca si in lumina, asemenea batailor aspre ale unui ciocan, izbind intr-un cui.Nu eu am sa ma bat cu el, ci cuvintele mele.Este ca si in dragoste, unde imaginile, parfumurile ,gustul, senzatia aceea catifelata a pipaitului, se transforma intr-un suvoi de cuvinte si cuvintele se intalnesc cu altele, se impletesc intr-o imbratisare inclestata si apoi infloresc iarasi in cuvinte, al caror miros are gustul de tuberoze si lacramioare.De ce va trebui sa ma bat cu domnul P.?Din cauza ideilor.El spune ca emotiile sunt secretul cuvintelor noastre, ca ele se nasc din aceasta emotie nedefinita, superba si lacoma, ca dintr-o iubire interzisa.Eu ca un razboinic ce sunt, spun ca la baza cuvintelor stau armele.Cand tunul bubuie, bubuitul lui se transforma in cuvinte.Cand tancul se misca lenes si urias pe campia intinsa, gemetele lui de senile, duduitul motoarelor diesel, nu se transforma in cuvinte?Chiar viii si mortii se preschimba in cuvinte care umplu cartile amintirilor noastre despre trecutele vremuri.Nu este Iliada lui Homer, un fluviu plin de cuvinte, iar Demodoc, izvorul dintre coastele caruia, cuvintele ies cand incendiate, cand acoperite de lumina lunii ca de un lintoiu blestemat si mangaitor ca bratele albe ale unei femei frumoase ce-si mangaie cu dragoste mortii?Va veni o vreme, spun eu tacerii care ma asculta rasturnata in fotoliu si zambeste parsiv, facand vinul cel rosu sa scanteieze in pahar ca ochiul unui demon adormit,cand, noi, vom fi inlocuiti de cuvintele noastre.Atunci,prietenul meu Hanif se va preschimba in Budha si va alerga prin suburbii, va fi Ted si Jean,sau Pyke,stand la bar cu Marlene si sorbind lacom dintr-o halba cu bere.
-Salut vanghelis007.
-Salut Hanif.
El va face un gest spre mine cu halba, si lumina va scrasni galben intre marginile de sticla, clatinandu-si aurul lichid intr-o provocare subtila.Obiectele sunt intotdeauna putin smechere.Ne cheama, ne provoaca , ne determina sa le inghitim, sau din contra, si fac orice ca sa-si schimbe statutul si sa devina vorbe.Le place acest lucru, pentru ca devin egale cu noi, si pot atunci sa stea la u sueta cu oamenii, la un colt de strada, asa cum stau doua muieri batrane, depanandu-si necazurile, adunate prin vreme ca niste lucruri netrebnice si prafuite.

[vanghelis007]

Jurnale infidele (urmare 1)
13.03.2008 09:22

Asta a fost in aceeasi zi, cand m-am apucat sa scriu Hermeneutica.Prima data am vrut s-o notez cu numele de "hermeneutice semnelor". Pe urma am schimbat numele in "hermeneutica cuvintelor".Si in sfarsit, ultima data am pus alt nume, si anume acela de "Hermeneutica Miturilor".De ce hermeneutica? Pentru ca traim intr-o lume a simbolurilor pe care nu le mai intelegem. Daca descifram aceste simboluri, lumea aceasta necunoscuta isi deschide o serie de usi intr-un labirint ciudat si misterios, pe care nu am apucat sa-l cunoastem.Este ca o lume intr-o lume, iar cand iti pui intrebarea care este lumea cea reala, nu mai stii sa raspunzi.Unii spun ca daca vrei sa-ti dai seama de realitate, ciupeste-te.Dar aceea nu este decat realitatea ciupiturilor, nu realitatea care ne depaseste, trece in pas de dans pe-alaturea de noi, si sforaie ca un ponei pus pe joaca, undeva in poiana aflata dincolo de noi.Uite, realitatea poate sa fie alcatuita din cititotrii mei virtuali, pe care daca nu i-am vazut, nu iseamna ca nu exista.Pentru ca la un moment dat, nevazutul poate sa capete chipul ei,-ar fi trebuit sa scriu asta cu litere mari,-si ma intreb uneori ce realitate reprezinta ea, ce universuri colorate sau alb negru se intind in urma ei ca o trena.Si pentru ca vorbesc despre ea... Stiti cum arata? Ca o roscata de 1,60, cu ochi caprui sau verzi, cantarind cat un fulg sau un inger, si cred ca s-ar desprinde cu siguranta de pamant,fara sa faca nici un efort sa bata din aripi, daca pacatele lumii n-ar tine-o prizoniera pe lut."Daca este ceva la mine in stare sa zboare, acestea sunt cu siguranta gandurile"-mi-a spus ea intr-o dimineata cantand,- adica cu o voce cantata-, asa cum canta si torc femeile muzical cuvintele, ca niste pisicute, atunci cand sunt indragostite.Eu nu stiam daca este indragostita, pentru ca femeile mint intotdeauna, protejandu-si in felul acesta sentimentele, de teama sa nu devina vulnerabile.O auzeam numai cantand cuvintele, si o femeie care fredoneaza astfel,care isi incepe dimineata cat de urata ar fi acea dimineata cu o incantatie, nu poate decat sa fie fericita.Prima data cand am vazut-o, cred ca lucrurile s-au petrecut invers,intai m-a vazut ea,-pentru ca numai femeile au aceasta capacitate de a observa lucrurile, atunci cand trec pe langa tine, risipind in urma o trena de parfum scump, care te imbratiseaza ca o vraja...deci prima data cand m-a vazut ea, mi-a cerut voie sa intre pe mess-ul meu, sa tainim impreuna, sa desfacem viata asta ticaloasa, descojind-o ca pe un fruct, in felii subtiri,pentru ca viata este uneori la fel de amara ca un grapfruit, si ti se stramba gura cand o mananci.Deci mi-a propus sa desfacem aceasta viata si sa muscam din povestile ei, pana cand ni se vor strepezi dintii, si vom vorbi infundat pe nas, cuprinsi de o disperare latenta, pe care n-ar pute-o spala nici ploile furioase de vara, nici cele lungi si posace, autumnale.Ciudata invitatie, nu-i asa?Sa te invite o doamna, ca sa -ti vorbeasca despre viata, si sa va strambati unul la celelalt cu cele mai comice figuri.Sigur, ca exista fel si fel de formule de a te adresa unei persoane.Dar aceasta propunere m-a contrariat, pentru ca nimeni nu iti ofera o paine, chiar daca aceasta are amareala ei de viata, incat iti vine uneori sa tragi cu piciorul, in speranta desarta, ca vei risipi toate iluziile si minciunile care se agata de tine cu mii de carcei nevazuti.Asa ne-am cunoscut. In timp ce aberam pe internet, iar la radio sau in inima mea, se auzea o cantata de Bach, a carei sonoritati, transforma micutul meu imperiu intr-o catedrala plina de vitralii.

[vanghelis007]

Jurnale infidele (urmare 2)
14.03.2008 07:30

Ce suntem noi oamenii?Universuri cosmice ,care plutesc in infinit si uneori se apropie cu sfiiciune unele de altele, sau devoratoare.Se amesteca intre ele si din aceasta imbratisare de materie primara, tasnesc explozii de pasiune, jerbe de flacara care se intind catre orizonturi,-este un fel de-a spune, deoarece cosmosul este ca un ocean care nu are maluri, iar orizontul, nu se gaseste decat in captivitatea inimilor noastre- si din impactul acela clocotitor, fiintele noastre se distrug calcinate, ca sa dea nastere altor lumi tinere si pline de lumini colorate care danseaza intr-o nervozitate pastelata pe cer.Cand se intalnesc cele doua lumi, ele incearca sa intre in comunicare .Intorcandu-ma la oameni, acestia, isi cauta puncte comune, ele nefiind altceva decat acele prelungiri pe care noi le gasim cu placere in fiinta iubita, ca si cum ea ar fi alcatuita dintr-o serie de oglinzi mititele de suflet, in care oglindindu-ne, ne vedem propria noastra fiinta.Primul lucru care m-a izbit la ea, a fost fragilitatea ei serioasa, ochii ca doua migdale, obrajii rotunzi nasul mic, gurita zambind retinut, cu un oarecare respect,coafura traditionala care facea ca parul sa se deschida asemenea unei flori intunecate la culoare, avand totusi stranii reflexe roscate de parca focul din sufletul ei se cocotase acolo pe crestetul lui Oiko,fosnind,privindu-ma neimblanzit, cu o oarecare ironie detasata,asteptand momentul cand avea sa ma devoreze, intr-o puzderie de lumini si moliciuni de catifea,risipit pe perna alba si proaspata, mirosind a ace de pin.Toata aceasta vapaie intunecata cu reflexele ei diabolice, statea imblanzita de acele lungi in forma de flori, cutitase sau fluturi, care il strabateau dintr-o parte si alta, asa cum marele magistrale, leaga pamantul,intre cale mai apropiate sau departate orase.Mi-a spus simplu:
-Ma numesc Oiko.
Numele cuvant, s-a desprins ca un miros dulce din gura aceea ca un boboc de trandafir, desi nu-i puteam simti parfumul decat in inchipuirea mea, care neantiza calc-ul si facea ca eterul sa se apropie de eter, cu toate fosnetele si betiile sale senzuale.Purta un kimono stralucitor de matase,plin de flori si de pasari,iar iluzia de miscare era atat de intensa, incat auzeam florile miscandu-se , iar pasarile isi desfaceau aripile gata sa zboare, sau isi ascundeau capetele cu priviri rotunde pe sub manecile largi ale kimonoului.Frumusetea ei copilaroasa, m-a izbit dintr-o data. Asa s-a facut, ca in ziua aceea pe care nu am s-o uit niciodata, am castigat si am pierdut in acelasi timp, doua lucruri.L-am pierdut pe Bach, si am castigat-o pe Oiko, care imi spunea cu glasul ei murmurat, ca sirenele lui Ulise:
-Stiu sa cant acompaniindu-ma la shiamisene.
Si fara sa mai astepte o invitatie anume, lua mandolina in brate, atinse gatul ei prelung ca intr-o imbratisare si incepu sa cante ceva trist, cantec care semana cu vantul de primavara atunci cand sufla prin padurea de bambusi infloriti.

[vanghelis007]

urmare 3

Ne intalneam in fiecare zi, sau aproape in fiecare zi.Intalnirile noastre erau virtuale,si aproape mi se parea ca o aud batand nerabdatoare la usa,(sau nerabdator eram numai eu), atunci cand deschideam mess-ul si ea aparea imediat daruindu-mi ca intr-un tablou de Hirosige,cele mai nastrusnice avataruri.Intr-o zi devenea un buchet de gladiole, in alta, un manunchi de flori salbatice sau un pumn de margarete albe, a caror stralucire semana cu dantela spumoasa a unei rochii de mireasa.O singura data, sau de doua ori, i-am vazut frumosul chip de portelan,ca al unei Gheise, dar cand i-am vorbit despre asta,a scris un "aaaaa..." lung,semanand cu un zbor de fluturi speriati, si a negat cu cochetarie,sustinand ca m-am inselat. Ochii unui barbat, pot sa oboseasca, privirile lui pot sa doarma,(bine ca ele nu sforaie niciodata),dar inima ramane treaza atunci cand viseaza,si visul se indeparteaza atat de lin de marginile vasului,ca un fetus ce se desprinde de uter,inotand intr-o levitatie amniotica,deci visul inimii insomniace,aluneca manat de tenebrele fiintei,inainteaza ca o corabie printre valurile fosnitoare ale noptii,se coaguleaza misterios din nebulozitatile calde,transformandu-se intr-o statueta fina avand gratiile feminine si seducatoare ale zeitei Amaterasu.Odata, chiar i-am spus, sau poate ca nu, cuvintele continuand sa ramana ingropate in mine ca radacinile de bambus: Oiko, eu nu tevad cu ochii, pentru ca ochii pot sa insele sau sa raneasca. Eu te vad cu inima, te simt cu sufletul,te respir ca un parfum si imi umplu causul palmelor, cu imaginea ta de lumina lichida.Tu esti racoarea mainilor-mi-o inchipui pe Oiko, venind ca un murmur de apa,cu gleznele lovite de poalele kimonoului,asa cum valurile se lovesc si se rup in dantele stravezii pe plaje,sa deschida usa grea de lemn, a singuratatii mele.

[vanghelis007]

Jurnale infidele (urmare 4)
16.03.2008 08:22

Oiko venind...Kimonoul ei inflorat,dansand peste picioarele goale,moliciunea de nedescris,-dar lucrurile perfecte nu au nevoiede superlative pentru a fi perfecte,ele fiind folosite numai pentru a desparti in mod arbitrar lucrurile imperfecte de imaginarul lor reflectat in absolut,un fel de compliment, o sarutare de maini,-moliciunea de nedescris , a cui? A pielii? A matasii care o infasoara cu parfumul ei delicat, din mijlocul careia, Oiko rasare superba ca o floare de lotus?As putea sa vorbesc despre moliciune asa cum vorbesc de tandrete, de finete, de gingasia finetii,devenind mangaiere.A mainilor ei albe avand o fragilitate de portelan, a respiratiei ei usoare, a surasului ei incarcat de promisiuni imaginare,gura , desfacandu-se intr-un ras,sora mai mare a zambetului dinainte,mustind de dorinte pacatoase, iar atunci ochii se intuneca tot asa cum marea se acopera de nori si marea incepe sa dea murmurand in clocot.Gura ei este ca un izvor de cuvinte,un izvor de promisiuni seducatoare-parca am mai folosit cuvantul acesta de cateva ori, dar important este ca el nu-si pierde stralucirea,culoarea lui devenind si mai intensa, mireasma lui de santal, pastrandu-se cu discretie in ciuda trecerii anilor,-dar saruturile..Doamne, am inceput sa aberez deja?sunt ca bauturile acelea americane,care aprind mai degraba setea,starnesc fiorul,in loc sa le linisteasca.Vorbele acestea nu le-am spus niciodata,calc-ul,transmitand pe un fundal muzical,avand lentoarea unui tango,emotiile sublimate intr-un cod al tacerii.Noi alcatuim,impreuna doua nebuloase primare,in carnea carora,viitorul nu este decat un vis, un pictor asezat in fata unei plansete de lemn,creionand pe suprafata neteda a panzei,cu tuse usoare,formele tarzii ale unei pasiuni ce nu s-a nascut inca.Cat de mult mi-as dori sa bem impreuna, cate-o ceasca de ceai verde, sau sa mancam amandoi skiaki .Am inebunit?Ce este nebunia? Singuratatea , dorinta de a transforma tacerea intr-o casa plina de miscare, de a imparti cu femeia iubita, totul, inlocuirea apusurilor de soare de pe muntele Fujiama, cu vorbele ei murmurate, de a o vedea in fiecare zi, aducandu-mi papucii sau ceasca fierbinte cu sake, de a avea curajul sa recunosc ca imbatranesc, si sa accept prezenta ei de martora tacuta,la risipirea in timp, a propriei mele fiinte?
Oamenii, au obiceiul sa vada numai aspectele mizerabile ale vietii, si chiar se lupta sa faca aceasta viata, mizerabila.Ei banalizeaza darul lui Dumnezeu, il profaneaza.Au inventat cuvinte sa isi bata joc de iubire,maculand in felul acesta luminile astrilor si tavalindu-le in noroi.Sau poate ca trecutul si viitorul, viata, cu toate aspectele ei nebanuite,binele si raul,seamana cu meandrele unui rau, si de aceea, cunoasterea acestora,nu-si dezvaluie dintr-o data intreaga frumusete salbatica,ramanand zone uriase care se pierd in ceata ce aluneca ca umbra unui sarpe in tenebrele noptii din propriile noastre persoane.
-Parerea mea,- zise domnul Hirohito Tanaga,varandu-si pipa stinsa cu mustiucul de fildes, intre buzele usor palide,-este ca am invatat sa facem sex,- opera demonica,-sacrificand iubirea, care apartine lui Dumnezeu.Si acum va rog sa ma iertati,continua acelasi Hirohito, am sa ma opresc aici, pentru ca Oiko trebuie sa apara.O simt cum se apropie, calcand pe umbre, misca florile din fereastra,face perdelele sa tremure,isi imprastie in jur prezenta discreta, ca un parfum,se aseaza cuminte la picioarele mele pe tatami.Ma duc deci, sa deschid fereastra, sa nu intre numai visul ei.

[vanghelis007]

Jurnale infidele ( urmare 5 )
21.03.2008 19:52

Azi am asteptat-o toata ziua, nu a venit.De ce oare garile, nu au nelinistea oamenilor?Intra trenul in gara se odihneste putin, pleaca.Toate cuvintele pe care le transporta,se risipesc vesele sau suparate, melancolice, sau incarcate solar de iubire,sunt cuvinte subtiri de copii, sau grave, de oameni in toata firea, sunt cuvintele cantatoare ale femeilor, iar hamalii nu prididesc sa poarte in carucioare cuvintele vrac, talmes balmes de sonoritati ce ce risipesc in limuzine, metrouri sau autobuze.Gara ramane pentru o clipa iluzorie, goala,pastrand in tacerile ei, jocurile de lumini si umbre care alearga zgomotos printre sine.Lipsa lui Oiko, facuse ca gara inimii mele sa ramaie pustie, un peron in lungul caruia ma plimbam cu nervozitate,-pasii protestau zgomotos ca niste condamnati la galere ,-iar pipa,fixata intre dinti,tusea printre norii de fum subtiri,amintind de gramezile de frunze incendiate primavara.Imi miscam capul intr-o parte si alta, in timp ce pipa desena arabescuri imaginare de mirosuri vestede pe jumatate calcinate,incercam sa surprind mersul ei topait, ca de pitigoi,al galentilor frumos ornamentati, sa vad fulgerarea kimonoului, zbaterea delicata a pleoapelor sub presiunea luminii,alunecarea ei catifelata si fosnind ca o serpoaica, catre mine, intr-o risipa de clipe mirosind a orchidee salbatice.Dar Oiko, nu venea,-gandul acesta ma enerva la culme,- imi venea sa tip de frustrare,-ea se juca cu picioarele in cioburile de valuri ale cine stie carui univers,era ceva erotic, in degetele mici de la picioare care scormoneau nisipul, imbrancindu-se si adunandu-l in movile de materie solara, ca un corp de femeie, gonind peste cearsafuri,inerta in somnul care o infasoara cataleptic, dar avand un zambet mic si secret, care mintea de fapt tot universul.Haniwa, statueta care statea oarba intr-un colt al camerei printre umbrele apusului,zambea ironic,si atrunci m-am dus la ea,si am intors-o rautacios, cu fata catre zid.

[vanghelis007]

JURNALE INFIDELE ( urmare 6)
18:17

Aveam o stare de neliniste, pe care nu puteam sa mi-o definesc.Am incercat sa scriu ceva in jurnalul meu, apoi cand greselile au inceput sa se adune, am renuntat si m-am apucat sa rasfoiesc un album de Hiroshige ga,si am adormit, privind Shinagawa Susaki,sau ca sa spun altfel, Templul Seido, si raul Kanda, de pe podul Shohei.Ma uitam la cararea care ducea catre templu, si la siluetele trecatorilor pe care ii surprinsese ploaia.Colinele verzi, raul albastru, au inceput cu toatele sa se amestece in mintea mea, si treptat, aproape pe nesimtite, sufletul meu a trecut dincolo.Intotdeauna cand pasesc in lumea visului, simt o teama nelamurita,pentru ca visele sunt uneori atat de puternice sau de vii, incat par reale.Sau chiar sunt reale?De multe ori m-am intrebat lucrul acesta.Pentru ca in vise fac lucrurile cele mai neobisnuite.Am condus camioane si masini mici, desi nu am habar cum sa o fac, pentru ca folosesc pentru nevoile mele metroul, sau trenul rapid.Altadata, cineva m-a impuscat in spate in timp ce fugeam, era un alb barbos si urat, cu o casca, de parca descindea dintr-unul din filmele acelea despre al doilea razboi mondial.Cazusem dincolo de carare, si vedeam cu coltul ochiului, cum se scurgea sangele imbibandu-mi vestonul cachi,in timp ce o gargarita, rasarita nu stiu de unde, urca trudnic pe maneca mea.O data, am visat ca sunt la mansa unui avion, si nu auzeam decat motorul rapid al zero-ului,tragand dupa sine pasarea cu aripi de fier, facand-o sa zboare prin aerul mirosind a mare, care stralucea reflectandu-se in apele oceanului.Departe, se vedeau niste jucarii cenusii care scoteau fum.Nu stiu ce s-a intamplat dupa aceea, pentru ca m-am trezit lac de apa, si baiguind niste cuvinte carora le-am pierdut intelesul.Visam realitati? Visam dorinte?Vedem viitorul, sau spiritele celor morti, se intorc si ne povestesc viata lor care se desfasoara in somnul nostru, combinand realitatea lor cu visele noastre, in care nu putem sa intervenim niciodata.Totusi visul acesta, a fost mai straniu decat oricare.Va trebui sa-l scriu, si sa-l povestesc prietenului meu doctorul, sa vedem care este parerea lui.In jurul meu era o ceata usoara, care persista de o buna bucata de vreme.
Apoi, impreuna cu senzatia aceea de raceala, ceata a inceput sa se dilueze, ma gaseam tot in camera mea, culcat pe spate, si aveam sentimentul unei prezente straine.Vroiam sa ma ridic, dar nu puteam.Visul insusi ma tinea in captivitatea capriciilor lui. Prezenta aceea nu se misca.Aerul mirosea puternic a mucegai, de parca ma aflam intr-o hruba.Totusi recunosteam toate obiectele interioare ale incaperii, tablourile prinse pe pereti,televizorul, statueta pe care o intorsesem cu spatele.In coltul indepartat al incaperii, draperia se misca usor si mi s-a parut ca in nodul acela de umbre care se scurgea din fereastra, incepea sa se contureze o creatura imposibil de descris, ceva care nu avea nimic omenesc intr-insa, de parca portile infernului s-ar fi deschis lasand una dintre creatiile lui diabolice sa paseasca nestingherita in incapere.Mai tarziu, doctorul avea sa-mi spuna ca semana cu monstrul creat de Mary Shelley, desi eu ma indoiesc, in ciuda faptului ca i-am auzit respiratia greoaie, si gura i s-a deschis, lasand sa se auda in camera, sunetul gutural al unor sunete dezarticulate.Cand lumina lunii a cazut catre draperiile ferestrei, umbra intunecata a capatat consistenta materiala, a unei maimute antropoide, de dimensiuni foarte mari. Avea parul lung, bratele ii erau acoperite cu blana maronie, iar ochii mici ma priveau cu curiozitate dintre zbarciturile intunecate ale fetei, care semanau cu fata unei femei extrem de batrane.Auzeam cum imi bate inima, respiratia mi se ingreunase, in vreme ce mana lunga a nalucii mele, mi-a pipait cu miscari usoare si curioase obrajii.Nu stiu cand a disparut. Era foarte intuneric, si in camera se facuse frig de-a binelea.M-am trezit brusc. Am sarit in picioare, si m-am dus catre fereastra sa o inchid. Cand m-am intors, am vazut televizorul mergand, iar statueta statea cu fata intoarsa catre televizor, zambind cu gura pana la urechi.

[Super Sylver]

Îmi place maniera în care îţi colorezi ideile.

[vanghelis007]

Si mie imi place ca ma vizitezi.

[vanghelis007]

Restul noptii s-a scurs intr-un somn adanc, un somn fara vise, din care m-am trezit brusc , cu senzatia ca cineva bate tare cu pumnul in usa.Am stat cateva clipe sa imi revin, si bataile s-au repetat.Nu erau ale inimii mele, ci ale acelei realitati brutale care oricat de nesuferita ar fi, este asemenea unei iubiri la care ne intoarcem intotdeauna.
-Da, am strigat, si m-am ridicat infasurandu-ma in halatul pufos care statea pe scaun, indreptandu-ma cu pasi nesiguri catre usa.Am deschis-o.In prag mi-a zambit un ofiter de politie, care m-a salutat scurt si eficient.
-Cu ce va pot servi, domnule comisar?Apropo, aveti mandat de perchezitie?
-Pentru ce?-intreba surprins comisarul.-Nici macar unul de arestare.Dupa declaratiile vecinilor, pisica Dvs., se comporta excelent.Dati-mi voie sa ma prezint.Sunt comisarul Kamura.
-Poftiti inauntru, domnule comisar.
Comisarul se inclina scurt si ma urma in incapere.Zambetul sau jovial nu disparuse de pa fata.Dar zambetele sunt intotdeauna inselatoare.Ele pot ascunde diferite lucruri.O stare de spirit inselatoare,o incercare de a calma spiritele, o..
-Domnule Hirohito Tanaga, ati fost aseara undeva?
L-am servit cu un coniac fin frantuzesc.
-Nu, domnule comisar.
-Asa am zis si eu.
-Dar de ce imi puneti aceasta intrebare?
-Un sofer..Trecea cu masina pe strada Dvs., aseara, tarziu.Si la un moment dat i-a tasnit in fata o.. nu stiu cum sa ma pronunt.Ceva, ca o fiinta foarte mare, acoperita toata cu blana, si o fata de maimuta.A apasat pe frana, cat de tare a putut, si a vazut creatura disparand in curtea casei Dvs.
-La mine in curtea casei?
Eram uluit si comisarul ma privea atent cu niste priviri inocente.
-Cred ca glumiti.Nu am nici-o blana in debara, puteti sa va uitati, daca doriti sa va satisfaceti curiozitatea.
-Nu, nu..Va rog sa ma iertati.Pot sa va rog sa-mi aduceti un pahar cu apa?
-Desigur.
M-am indreptat spre usa, si fara sa vreau, am intors o clipa capul inapoi.Comisarul se aplecase din mijloc, si mana lui culese de pe jos, un smoc de blana cu fire lungi, pe care eu sculandu-ma din somn, nu apucasem sa-l zaresc.

[vanghelis007]

Profesorul Toyoda, era un om maruntel, simpatic,purtand o pereche de ochelari pe nas.Nu am apucat sa vorbesc prea mult, pentru ca si el cunostea ceea ce ma framanta si cauta sa-mi ofere o explicatie.
-Ai auzit de sindromul vampirilor?
M-am uitat la el surprins, si am ridicat din umeri.
-Nu ai de unde sa stii, deoarece de astfel de lucruri se ocupa de regula, oamenii de specialitate, din unele centre universitare.Nu neg insa ca exista,-fara sa pot spune unde si cati-oameni care dispun de bani si care s-au pornit sa faca anumite cercetari in domeniu, in afara programelor de cercetare finantate de guvern.Cu asta nu am epuizat subiectul, ci abia l-am deschis, asezandu-l insa intre niste repere destul de fragile si de contestate.Dar ca sa intru in subiect.Exista anumite situatii, cand se nasc o serie de descendenti apartinand speciei noastre, care prezinta o abatere genetica uimitoare.Fata, mainile, intreg corpul, le este acoperit cu o blana deasa, si aceasta tendinta se manifesta si la femeile care sunt ingrozite de aparitia parului de pe picioare si nu stiu cum sa scape de el, decat facand tratamente hormonale, sau recuegand la diferite procedee moderne de depilare.In timp ce la acestea din urma, procesul sau sindromul vampirilor se manifesta mai lent si este localizat in anumite parti ale corpului, ceea ce spuneam inainte se intampla cu foarte mici deosebiri, inca din copilarie.De aici, de la acest sindrom, care a capatat diferite denumiri dupa tara care a initiat cercetari in acest domeniu, eu unul cred, ca s-a nascut credinta in vrajitoare, in asanumitul om al padurii sau Muma padurii, (aici fiind vorba de doua aspecte diferentiate prin sex), care au facut celebre aparitiile in diferite spatii geografice si culturale a unor fiinte bizare cunoscute sub numele de Alma, Yeti,Chuchunaa,Big Foot, si altele.

[vanghelis007]

-Domnule doctor, iertati-ma ca va intrerup. Sunt de acord cu teoria Dvs., dar eu nu inteleg un lucru.
-Spune te rog.
-Inteleg ca intalnirea cu asemenea creaturi stranii, se produce de regula in zone indepartate geografic de centrle civilizate.
-Sigur ca da.Totusi eu am cunostinta in cazuistica pe care am cercetat-o, ca uneori, distanta dintre salbaticie si civilizatie, este rupta, putand exista chiar si exceptii de la regula.
Adica cele doua spatii se intrepatrund cultural?
-Bine inteles, domnule Tanaga.
-Ar putea exista posibilitatea,-am inceput eu vorbind sovaitor,-ca intrepatrunderea sa fie chiar atat de puternica, incat urmele omului padurii sa fie descoperite, chiar in oras, cum ar fi de exemplu, Tokio?
Profesorul Toioda zambi.
-Dragul meu, nu trebuie sa iei literar ceea ce publica ziarele.In definitiv si ziaristii sunt oameni si trebuie sa traiasca.Cum ai vrea sa isi vanda ziarele, daca nu ar aparea in mod regulat cate o stire bomba, menita sa starneasca la maxim, curiozitatea publica?

[vanghelis007]

-Uneori,-continua doctorul Toyoda, am impresia ca se mai intampla ceva interesant, dar aceasta explicatie o pastrez numai pentru mine, ti-o impartasesc insa, fara sa o pot argumenta intr-un fel.
Toyoda turna sake fierbinte in cescute si ma invita din priviri sa servesc.
-Eu am o impresie bizara.Toate aceste animalute terifiante se nasc in memoria noastra culturala si sunt eliberate-este un fel de a spune-in realitatea noastra.Uneori, bariera dintre realitate si fictiunea onirica, nu mai exista, si ajungem sa ne miscam in virtual, ca intr-o lume reala, dar exista si procesul invers, ca noi sa aducem fictiunea ion realitate.
-Inteleg ce spuneti doctore Toyoda, dar asa ceva mi se pare a fi cu neputinta.
-Intr-o lume reala, dar cat de reala poate fi aceasta lume care este reflectata de simturile noastre, si s-a demonstrat in foarte multe cazuri, ca simturile nu reflecta corect realitatea lumii inconjuratoare,lumea noastra de semne sau de simboluri, alternand-o emotional in toate cazurile.Dar tu ce crezi?
Ma intreba doctorul Toyoda, inmuindu-si buzele in sake.
-Eu caut realitatea in realitate. Ori trebuie sa existe aici o explicatie palpabila.
-Cand gasesti o astfel de realitate palpabila, nu ezita sa treci si pe la mine,-ma ruga doctorul, zambind cu bonomie.

[vanghelis007]

Explicatia, sau ce va fi fost ea, am gasit-o aproape imediat, la coltul strazii, atunci cand am cumparat ziarul local.
"Un Tir rasturnat de un o.z.n." Continutul ziarului era urmatorul.Un sofer de Tir, plecase noaptea cu masina din localitatea....Era noapte si liniste, masina uriasa gonea facand aerul sa fosneasca imprejurul ei.Cand a ajuns in dreptul kilometrului... in apropierea curbei periculoase despre care am mai vorbit, se pare ca o creatura misterioasa a tasnit in luminile farurilor, ceea ce l-a determinat pe d-l ... sa apese vartos pe frana.Remorca s-a rasucit cu violenta si uriasul camion s-a rasturnat cu un zgomot ca de tunet, strivind cabina si prinzandu-l pe sofer in inclestarea fiarelor contorsionate.Norocul soferului si a locuitorilor din zona a fosrt ca Tirul, nu transporta materiale inflamabile care sa provoace incendiu, sau explozia neasteptata a utilajului.In linistea care a urmat nu se mai auzeau decat rotile cabinei care se invarteau in gol, si gemetele soferului care avea o lovitura groaznica la cap.Pe jumatate inconstient, soferul a vazut o umbra uriasa intrand prin parbrizul spart.Umbra, s-a aplecat deasupra lui si doua brate puternice l-au smuls de pe scaun, tarandu-l departe de masina a carui cabina incepuse sa miroasa intens a benzina, si apoi luase foc.Cateva minute mai tarziu, o flacara uriasa se inalta din capul Tirului, luminand padurea de conifere din apropiere.Soferul simtea doua brate care il

[vanghelis007]

leganau linistitor, in vreme ce o voce groasa si usor dezarticulata, rostea:
"Ma..Ma..Ma...Ma..."O lumina alba a invaluit toata aceasta imagine de cosmar, dupa care soferul si-a revenit la spitalul de urgente, intins pe un pat imaculat de alb, in vreme ce medicii si asistentele se miscau ca niste umbre fantomatice imprejurul lui.Cei din imprejurimi, declara ca au vazut lumini stranii, silentioase plutind la locul accidentului, lumini care au stationbat vreme de cateva minute, apoiu au dispoarut cand s-au auzit sirenele masinilor de pompieri ale politiei si ambulantei care venise sa ridice victima.Ceea ce este interesant, a fost prezenta comisarului sef Kamura, care a recoltat in apropierea masinii distruse, fire lungi de par, semanand cu cele despre care antropologii japonezi spun ca ar semana cu firele de blana a omului preistoric sau salbatic din China, cunoscut sub numele de Yeren.